Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, într-o parcare de TIR-uri din Dâmbovița. Focul s-a aprins chiar în timp ce în curte erau mai multe mașini.
Flăcările au pornit de la o magazie aflată în parcare, în care erau materiale auto și substanțe combustibile.
S-a dat alerta la ISU Dâmbovița și trei autospeciale au fost trimise la fața locului pentru a evita producerea unei tragedii. (VEZI ȘI: MOARTE CUMPLITĂ PENTRU UN BĂTRÂN DIN DÂMBOVIȚA. A ARS DE VIU ÎN CASĂ)
Parcarea este situată în localitatea Văcărești. În incendiu au ars materiale combustibile solide și lichide depozitate în magazie, magazia pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, vegetație uscată și gunoi menajer pe aproximativ 200 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost victime, iar pompierii au oprit extinderea focului.